Cuvânt al traducătorului

Vorbind de fabule, socot că se cuvine să pornim de la noţiunea cuvântului fabulă. În Dicţionarul (Cihai）, ediţie a 6-a, publicat în august anului 2009, sub egida prestigioasei comisii de editare a Editurii de Dicţionare din Shanghai, fabula e definită, „un gen de literatură sub formula unor povestiri alegorice în proză sau în versuri, cu o structură scurtă şi concisă, cu un caracter moralizator şi cu un înţeles satiric. Scopul temei lor este de a sancţiona răul şi a încuraja binele. Fabulele sunt povestiri pline de înţelepciune şi cu o tentă filosofică. Materia primă provine adesea din legendele populare. În literatura apuseană, fabula excelează în Grecia antică prin scrisul lui Esop. În antichitatea Chinei, fabula a ajuns să strălucească în perioadele Primăverii şi Toamnei (770—476 î.e.n.）şi a Statelor Combatante (475— 221 î.e.n.）. Nu puţine piese se găsesc păstrate în scrierile unor gânditori şi filosofi cum sunt Zhuangzi şi Hanfeizi etc.”

Definiţia de mai sus a arătat două trăsături caracteristice ale fabulei, şi anume, ea are o funcţie moralizatoare şi alegorică şi constituie un ansamblu de episoade care alcătuiesc acţiunea unor opere literare.

În tezaurul multimilenar al literaturii clasice chineze există un mare număr de fabule spectaculoase. Ele reprezintă rodul trudei mintale a literaţilor, istoricilor şi filosofilor din China antică. Pentru a consolida puterea de convingere, călătorind prin diferite ţări în căutare de sprijin pentru un anumit argument, autorilor de fabule le plăcea să folosească unele povestioare ca mijloc de prezentare a argumentelor în susţinerea unor teze prin fabule hazlii. În felul acesta s-au format diverse şcoli de gândire, ţinând fiecare să-şi propage şi să-şi impună ideile filosofice şi sociale. Astfel s-au ivit de-a lungul anilor o mulţime de fabule pline de haz.

În prezenta culegere intitulată „Fabula din China antică”, sunt selectate fabule din epoca cuprinsă între perioada premergătoare Imperiului Qin^(1） şi dinastiile Han de Vest (206 i.e.n—25 e.n.）şi Han de Est (25—220）şi ele constituie primele fabule apărute în istoria Chinei. Perioada premergătoare Imperiului Qin, şi în special Era Statelor Combatante, era o epocă de înflorire pentru fabula chineză clasică.

Fabulele din epoca de dinaintea Imperiului Qin erau un produs al timpurilor. În perioada Statelor Combatante, a apărut o abundenţă de fabule, datorită faptului că s-a format atunci în istoria Chinei fericita situaţie de întrecere a o sută de şcoli. În acea perioadă, statele ducale mai mici formate prin divizarea fostului stat unitar Zhou, se războiau în permanenţă între ele. Societatea era măcinată de frământări puternice, iar oamenii de rând erau pierduţi în mizerie cruntă.

În perioada Primăverii şi Toamnei şi în cea a Statelor Combatante, cu numeroase curente, s-au ivit o sută de şcoli de gândire, care au dat naştere la o mare pleiadă de literaţi. Călătorind prin diferite state, exponenţii lor susţineau propriile lor doctrine. Pentru a-şi câştiga sprijinul din partea suveranilor din diverse ţări, aceştia s-au străduit în fel şi chip să susţină ideile lor de guvernare şi de reformă în faţa cârmuitorilor. Fabulele erau adesea folosite ca o armă puternică. Prezentarea argumentelor lor sub formă de istorioare se dovedea totdeauna mai eficace decât expunerea lor fără înconjur, aceasta fiind totodată o practică fără riscul vieţii. Cei care trebuiau convinşi şi câştigaţi pentru cauză erau atunci monarhii care se înfuriau uşor când erau contrazişi sau când li se aduceau critici. Rostite direct, argumentele puteau lesne atrage asupra lor o nenorocire. De aceea, aceşti exponenţi trebuiau să fie tare pricepuţi în tehnica vorbirii, astfel încât argumentele lor bine ticluite să se poată impune de la sine. Aşadar folosirea fabulelor concise era întru totul un lucru firesc.

În perioada Qin-Han însă a survenit o situaţie politică cu totul diferit de cea din epoca premergătoare Imperiului Qin. Prin urmare, în această perioadă s-a redus în mod corespunzător şi numărul de fabule. Pentru a-şi consolida puterea, primul împărat al Qinului a luat măsuri pertinente în consens cu mersul istoriei, poruncind totodată arbitrar „arderea cărţilor şi îngroparea învăţaţilor”, şi această politică reacţionară şi reprobabilă accentua în mod special suprimarea libertăţii cuvântului.

În planul analogic al fabulei, reprezentările ţin în general de lumea animalelor. Dar în fabula chineză clasică, pe lângă reprezentările alegorice din lumea animalelor, ea are şi legătură cu întâmplările din lumea umană şi uneori apelează chiar la personaje istorice pentru ca povestirile să aibă un mai mare gust artistic. În afară de aceasta, fabula din China veche are şi o tentă legendară, un exemplu renumit în această privinţă fiind Yugong yishan (Bătrânul prostănac mută munţii）.

Fabula din China antică a contribuit la îmbogăţirea limbii chineze. Limbajul ei viu şi concis a devenit o parte inseparabilă a limbii chineze. Multe povestiri populare precum „Stând lângă butuc”, „Omul muncit de frică” şi „Lăudărosul pierde folosul” sunt incluse şi astăzi în manualele şcolare, ele bucurându-se de o largă răspândire în popor.

Prezentarea fabulelor selectate în acest volum s-a făcut după criteriul cronologic. Sperăm că cititorii noştri iubitori de literatura chineză clasică vor cunoaşte astfel, într-o oarecare măsură, istoria dezvoltării fabulei chineze, şi totodată ca acest volum de traduceri să devină o carte vrednică de atenţia lor.

Xu Wende

————————————————————

(1） E vorba de epoca istorică dinaintea constituirii primului stat feudal unificat Qin în istoria Chinei; se referă în general la perioadele Primăverii şi Toamnei (770—476 î.e.n.）, Statelor Combatante (475—221 î.e.n.）